Doar împreună putem reuși!
Ne dorim să te convingem că merită să te implici, să cunoști oameni faini, să te conectezi la realitățile vieții, chiar dacă cei pe care-i ajutăm nu sunt în cea mai bună etapă din viața lor! Noi am mers pregătiți mereu să lăsăm și voie bune, speranță la un viitor mai bun și toate gândurile noastre de bine!
Și pentru că nivelul la care abordăm problemele oamenilor este destul de avansat și soluțiile pe care le-am identificat pentru a obține rezultate sunt destul de complexe, pentru că necesită mult efort și multe resurse, cel mai bine este să îți prezentăm puțin cum funcționăm, ce facem fiecare și poate îți va fi mai ușor să te decizi asupra cum și când te vei alătura!
Vezi mai jos cum am organizat rolurile și responsabilitățile și parcurge și secțiunea cu programele de întrajutorare!
2000 +
de suflete au răspuns apelurilor noastre, până acum!
8 idei
transformate în programe propri de întrajutorare!
2019
Am luat ființă în 2019, după 11 ani de acțiuni caritabile și implicare civică!
Sponsorii noștri și relațiile de tip Win-Win-Win
Pentru că am început cu obiective mari și ne dorim ca acțiunile noastre, prin programele de întrajutorare, să aducă un real impact în comunitate și în viața celor la nevoie, e important să clarificăm strategia noastră de comunicare și cum interpretăm noi zicala "Binele se face în liniște!".
În ce privește relația Win-Win-Win, facem referire la Beneficiar, Voluntar, Sponsor, iar mai jos vedeți interpretarea acestei relații.
Relația Win-Win-Win
Ei vor avea astfel șansa de a se conecta și cu voluntarii participanți și pot astfel expune și alte provocări cu care se confruntă și poate pentru care au nevoie de sprijin! Scopul nostru este ca la final, atât beneficiarii, cât și voluntarii și sponsorii, să plece cu satisfacția că au putut ajuta! Obiectivul principal a fost, este și va fi, îmbunătățirea calității vieții celor ce au nevoie de o mână de ajutor, dar și oferirea de modele pentru tineri și pentru cei mici!
Răsplata sufletească și încărcarea cu energie pozitivă în urma obținerii de rezultate motivează voluntarii, iar starea de bine primită îi ajută să fie mai eficienți la muncă sau la învățat. În ce privește modul de organizare, noi la Asociația Our Lifetime, prin bunăvoința sponsorilor, am încercat să extindem acțiunea caritabilă și cu alte activități de Team Building, de cunoaștere și învățare, pentru a fi atractive și pe viitor.
Sponsorii noștri primesc de asemenea garanția că acțiunea, organizarea și coordonarea voluntarilor și a întregii logistici, este implementată gratuit de noi, coordonată cu voluntarii noștri și că gestul lor va avea impact maxim în viața celor care chiar au nevoie de o mână de ajutor.
Audiența acțiunilor noastre este destul de mare, iar prin sprijinul partenerilor media, mesajele de responsabilitate socială, ajung la multe urechi!
În plus, toate aceste cheltuieli se pot deduce fiscal din impozitul pe profit, respectiv cotă-parte se pot redirecționa la persoanele fizice, din impozitul pe venituri! Dar despre cum poți sprijini financiar, fie că ești persoană fizică sau juridică, află din documentația oferită pe site!
"Binele se face în liniște!" - vorbă din bătrâni, sau "Este de ajuns ca oamenii buni să nu facă nimic, pentru ca răul să triumfe!" - Edmund Burke!
Voluntarii noștri fac binele pentru că își doresc, nu o fac pentru altfel de interese.
Promovăm modele de oameni și de bune practici
Într-o lume atât de îmbâcsită de informații contradictorii, de tineri care nu-și găsesc locul, de pandemii, de războaie, de nemulțumiri din partea multora și "șefi" care se cred lideri, dar care nu știu ce au de făcut, printre tik-tokeri, influenceri și atâtea exemple de comportament prost pe care atât de ușor majoritatea își doresc să îl copieze în goana după faimă și bani, noi ne dorim să promovăm oamenii faini, tinerii implicați și bunele practici în ce înseamnă să nu uităm să fim oameni și să ne ajutăm aproapele.
Tinerii și talentații
elevi, ne-au convins că merită!
În 2021, cu 3 zile rămase până la plecarea la prima lor competiție internațională din Chișinău, elevii Asociației Culturale Flori de pe Mureș ne-au cerut ajutorul! Am organizat o campanie de fund-raising și în 2 zile s-au adunat restul de fonduri necesare pentru a pleca!
Cei 7 elevi au venit înapoi cu 8 medalii și au deschis calea participării la următoarele competiții internaționale! Mulți alți tineri necesită atenția și sprijinul nostru!
Muncim cu drag și spor!
Rolurile și responsabilitățile oamenilor de bine, voluntari, simpatizanți, parteneri, colaboratori sau sponsori! Vă mulțumim pentru implicare, pentru hărnicie și pentru că ne sunteți alături!
- Voluntarii înregistrați
- Voluntarii prezenți
- Super EROII
- Simpatizanții noștri
- Partenerii și colaboratorii
- Sponsorii și donatorii
Familia Asociația OUR LIFETIME
Sunteți baza noastră și cei mai mari susținători ai noștri!
Voi sunteți cei cărora le-am câștigat încrederea și cei care ați demonstrat că sunteți pregătiți de a fi parte din familia Asociației Our Lifetime! Ați fost prezenți alături de noi în repetate rânduri, ați completat contractul de voluntariat și ați demonstrat că ne putem baza pe voi la nevoie!
Avem nevoie de voi în organizarea acțiunilor, distribuirea materialelor informative, coordonarea voluntarilor prezenți, logistica aferentă, pregătirea locațiilor de desfășurare a acțiunilor, cât și la finalul acestora!
Sunteți voi, majoritatea, câtă frunză câtă iarbă în unele acțiuni, pregătiți de mobilizare, atenție și PREZENȚI!
Unde-s mulți puterea crește și răul nu sporește! Sunteți mereu alături, gata de acțiune și reușim împreună să avem un real impact în jurul nostru! Indiferent de acțiunea caritabilă, sau de programul de întrajutorare, fie că vă chemăm alături de noi, fie că vă chemăm alături de partenerii și colaboratorii noștri, ne-ați demonstrat că sunteți oameni faini, de încredere și mereu prezenți!
Ați adunat gunoaiele altora, ați plantat mii de puieți, ați participat la acțiuni de conștientizare și învățare, ați sprijinit tinerele talente, ați distribuit bucurie, vorbe bune, pachete de Crăciun și de Paște, dar câte și mai câte! FELICITĂRI și vă mulțumim!
Așa am găsit potrivit să numim o categorie specială de oameni de bine!
Gestul vostru este unic și ceea ce oferiți nu poate fi reprodus, nu poate fi procurat și este în puterea majorității dintre noi să o facem! Fiecare gest ajută alte trei vieți și le dă șansa la viață într-o luptă în care uneori e chiar ultima lor șansă!
Da, este vorba de programul pentru sănătate numite "Sânge din REGHINUL MEU!".
E vorba de oamenii de bine care donează sânge pentru aproapele lor! Toți SUPER EROII care răspund apelului nostru la mobilizare, pentru o cauză, pentru un caz, pentru aproapele lor!
Vă salutăm, vă apreciem și ne bucurăm pentru sprijinul vostru!
Suntem conștienți că nu toți putem să ne implicăm la fel, sau în același timp, sau poate sunteți departe de locul de desfășurare a programelor și ale acțiunilor noastre, dar un rol important în ceea ce facem este promovarea modelelor de oameni și de bune practici.!
Ne bucurăm când simpatizanții noștri vorbesc despre acțiunile caritabile, despre programele de întrajutorare și când îi încurajează și pe alții să se alăture! Mulți dintre simpatizanți, ajung în cele din urmă voluntari, iar o parte chiar ajung să se implice în organizarea acestor acțiuni!
Împreună suntem mai puternici! Ne împărțim responsabilitățile și rolurile în proiecte, după experiența fiecăruia! Preferăm să lucrăm împreună, decât să reinventăm roata și să o luăm de la zero!
Pentru a putea îndeplini toate obiectivele setate și pentru a putea oferi rezultatele dorite de cei care se implică, am căutat mereu să încheiem contracte de colaborare cu actorii importanți în derularea programelor.
A putea face bine este un privilegiu!
Un privilegiu pe care de fapt mulți îl avem, dar generează și un sentiment de responsabilizare. Vă apreciem și vă mulțumim pentru că ne aveți în vedere și ne ajutați să ajutăm!
Sumele, produsele sau serviciile pe care le oferiți, ne ajută să ne concentrăm pe organizare, pe logistică, pe condițiile de lucru ale voluntarilor, toate ca în final să oferim atenția necesară către beneficiarii reali ai programelor de întrajutorare.